Schimbările întotdeauna trebuiesc privite cu optimism... chiar dacă poate fi uşor să te stabileşti în altă parte a oraşului... în alt oraş... la sute sau mii de kilometri în alte state sau continente... pe lună sau pe inelele lui Saturn... chiar dacă schimbarea te poate scoate din zona de confort... s-ar putea să (se) merite.

Ştiu, ştiu, părerile sunt pro şi contra... în cazul meu relocarea s-a axat alături de o dezvoltare pe plan profesional în principal (şi) dorinţei de a scăpa de "naveta" de la mare în capitală. Pierdeam patru cinci ore dus-întors numai pe drum pentru fiecare activitate competiţională mai importantă.

Şi dacă m-am apucat de alergăceală relativ târziu? Hopa... tărziu? Târziu după ce standarde? Mda... da, posibil să alergi mai bine ca mine şi să fii mai tănăr alergăcios sau mai în vârstă.

Nu dezbat tainele alergării... însă fiecare alergăcios se defineşte încă de la început prin una din două mari categorii... ori începi să alergi... să te antrenezi şi să alergi pe distanţe scurte... astfel îţi îmbunătăţeşti viteza... ori te orientezi mai întâi pe distanţe lungi pentru a creşte în rezistenţă... pe anduranţă.


Alegerea mea a fost anduranţa.
Chiar dacă multe din alergări le făceam ca şi tine pe asfalt... deseori... m-am bucurat de locaţia mării pentru a alerga mai mult pe nisip. Matinal... deseori la rărăsit... lângă valurile înspumate şi zgomotoase ale mării... cu pescăruşii companioni de fugă... cu un aer salin, cu o briză deseori rece şi nervoasă... am dus pas cu pas sesiuni lungi de alergăceală... ce mi-au permis să deprind anumite abilităţi legate de respiraţie în paşii alergaţi şi distanţele lungi.

Un efect similar îl poţi obţine participând la competiţii sau antrenamente montane... unde intră în discuţie şi deplasarea pe verticală pe trasee cu diverse rampe şi pante în funcţie de diferenţa de nivel a traseului. Poate de asta... în cazul meu... primul 10K, primul 21K, primul 42K şi primul ultramaraton de 76K... toate au fost montane... chiar şi primul ultramaraton de 110K în 24h a fost tot trail... în bucle de trei kilometri pe nisipul afânat din Mamaia.

Bun... am ajuns la început de vară în capitală... am scăpat de navetă... am luat cu asalt crosuri relativ mici, 5K, 10K... pentru a începe o mică pregătire pe viteză... a doua parte ce poate defini un alergător. Reversul este simplu... poţi fi zmeu pe viteză... doar că... fără anduranţă sunt şanse mari să te "tai" repede şi degeaba fugi primii kilometri sprinten... dacă nu mai ai suflu pentru ultimii.

Relaxează-te... toţi alergăcioşii trecem prin asta la un moment dat... şi DA... ţi se va întampla la un moment dat şi ţie. Aşa ajungi să te cunoşti mai bine... să îţi dozezi eficient resursele mai ales la competiţii.

Legat de ce a fost înaintea alergării în cazul meu nu prea am ce face... nu mă pot teleporta înapoi în timp... însă privind înainte descopăr noi oportunităţi şi experienţe. Stabilirea în capitală m-a încurajat să mă legitimez la un club sportiv. În parte, te poate motiva... îţi poate deschide oportunităţi de antrenamente ceva mai profi cu alţi atleţi... dar te poate şi "lega" într-un cerc vicios în care poţi ajunge să alergi că trebuie... nu neapărat că vrei. Din fericire... nu este cazul meu... poate şi pentru că în clubul unde sunt legitimat nu am restricţii de participare la alte evenimente sportive (deocamdată).

Relax... îmi place să mă bucur de alergăceală cu prioritate în aer liber... dar ce facem deseori atunci când vremea e rece? Sau e urât afară? Cum poţi face un antrenament de viteză pe ploaie, vânt sau noroaie? Asta o poţi face într-o sesiune de anduranţă pe kilometri... nu speedie de distanţe scurte... nu e chimie cuantică... pe vreme urâtă pierzi mult la stabilitate... confort... chiar şi la tonus... sau chef de fugă pentru a bate timpi proprii în antrenamente.

Auzisem vag de accesul la Compexul Sportiv Lia Manoliu... am zis că musai în 2019 ar trebui să îl vizitez mai des... fiind relativ aproape de complex. Analizând opţiunile... m-am identificat destul de bine cu Trupa lui Fane... Fane fiind chiar Ştefan Oprină... antrenor reprezentant al Locomotivei Bucureşti din care fac şi eu din toamna anului trecut parte.

Legitimarea la un club sportiv îţi oferă posibilitatea de a participa atât la antrenamente... cât şi la campionate de atletism, fie ele ţinute pe stadioane sau baze sportive din exterior (pentru vremea caldă) sau indoor (în săli de atletism, dotate cu diverse facilităţi unde mai întotdeauna vei avea cel puţin o pistă de alergare). De obicei alergarea o faci pe un teren din tartan... un material sintetic de regulă din poliuretan, ce poate fi folosit în orice anotimp... cu proprietăţi de a absorbi şocurile paşilor de alergare... dar care permite îmbunătăţirea timpilor de alergare pe alte suprafeţe.

Majoritatea probelor de atletism... de alergare de viteză încă sunt practicate de atleţi atât la competiţii locale cât şi la binecunoscutele Jocuri Olimpice. Aflasem de curând că o dată cu legitimarea mea într-un club sportiv voi avea deschidere într-o secţiune competiţională aparte... şi anume Masters (Veterani). Sună interesant... pentru a face o încercare... aşa... pentru experienţă, golaveraj și statistici.

Mai mult decât atât... am aflat că există Comisia Atleților Masters (Veterani) ce funcționează în cadrul Federaţiei Române de Atletism și are rolul de promovare a atletismului masters atât la nivel național cât și internațional. Comisia îşi organizează şi își desfăşoară activitatea pe baza unui calendar competițional aprobat de F.R.A. și organizează anual Campionatul Național de Sală, Campionatul Național în Aer Liber precum și alte competiții atletice masters. Calendarul competiţional propus atleţic este publicat în fiecare început de an și actualizat periodic pe site-ul federației.

Un articol foarte interesant despre tot felul de definiţii şi clasificări de performanţă îl recomand aici.

Neavând competiţii de alergăceală în perioada imediat următoare până la final de ianuarie... unde sunt programat în pași de fugă cu Gerar... am răspuns pozitiv invitaţiei de alerga în ştafetă cu ultramaratonistul Cristi (Superman) şi cu Daniel (Kenyanu'). M-am uitat pe site-ul Asociaţiei Municipale de Atletism Bucureşti pentru detalii referitoare la probe, termeni şi condiţii. Era cadrul perfect pe care îl căutam... să îmi testez limitele cu oameni de vârstă similară... să am un punct de reper oficial pentru viteză... să ştiu de unde plec... şi unde mă îndrept.
Ce fiţos a sunat asta!

Aşa că... m-am înscris la şase probe (de toţi banii)... patru individuale (din patru permise) şi două de ştafetă. Am ales 60 metri şi 200 de metri pe distanţe sprintene... dar şi două de fond... 1500 metri şi 3000 de metri... ştiindu-mă capabil la anduranţă. Ce nu ştiam (fiind total neinformat în prealabil) că nu pot alerga pe pista speedie în adidaşi normali.

La o discuţie amicală cu Ştefan (ce participase anterior prin decembrie la campionatele de sală) tocmai ce auzisem termenele "cuie" sau "apel". Aşa că... legat de papuci era simplu... m-am documentat... fuga la Decathlon să îmi iau papuci noi... de data asta pentru atletism... pentru aderență și stabilitate. Evident... timpul era prea strâns să mai apuc să alerg cu ei... aşa că i-am luat direct la prima purtare la competiţie.

Legat de apel... la orice probă din competiţie trebuie să "te iei" de mânuţă şi să te duci la masa cu listele să te vadă la faţă că eşti tu Ion... altfel ciuciu acces pe pistă sau participare la acea probă... apel care îl poţi face cu juma de oră înainte cel puţin. De asemenea, ai nevoie de două numere de concurs (unul pe faţă, unul pe spatele tricoului)... numere care (surprinzător poate) nu le primeşti (musai) de la ei... ci vii de acasă cu ele. Şi... mai mult decât atât... de regulă primele numere cu care vii... le cam poţi folosi de fiecare dată ca alergăcios sprinten.

Aşa că... m-am pregătit cu un 69 şi un 369 în caz că nu era disponibilă prima opţiune. De ce 69? Poate... pentru că reprezintă în oglindă Yin şi Yang... ce mă duce cu gândul la echilibru... un echilibru pe care mi-l doresc... între viteză şi anduranţă ca alergăcios. Sau poate... pentru a mă scoate din obişnuit... să dau o notă simpatică primei participări la o competiţie de sală ca atlet.. cât de fiţos... uhhh... uhhh.


Şi a venit ziua de sâmbătă... singurul nebun din Locomotivă să alerge 60 metri... subsemnatul evident. La câteva mici teste pe blocstart (rampa de plecare de jos la probele scurte) mi-am dat seama că pot veni "în cap". Aşa că la start... am plecat neexperimentat cu întârziere... și deşi am pierdut cel puţin o secundă, două faţă de ceilalţi, tot am terminat proba sub timpul sprinten estimat de zece secunde cu două sutimi de secundă.



Cum o regulă nescrisă recomandată (şi) de antrenor este să nu faci în acea zi la individual decât o probă sprint şi una de fond... am alergat duminică, a doua zi proba de 200 de metri conform programului oficial. Astfel că la câteva zeci de minute am luat start la proba de fond 1500 metri alături de alţi atleţi din echipă sau de la alte cluburi sportive.



Rezultatul obţinut a fost peste aşteptări... estimând vreo şapte minute... dar surpriză, am terminat în 5 minute şi puţin peste 31 secunde toate turele celor 1500 de metri.


A doua zi... duminică... la individual, am alergat cei 200 metri sprinten în doar 33 de secunde.


De data asta... ciuciu relaxare... imediat la câteva minute am luat start la proba de fond 3000 metri alături de alţi atleţi din echipă sau de la alte cluburi sportive. Rezultatul obţinut a fost peste aşteptări de asemenea... estimând iniţial undeva la douăsprezece minute şi juma' dacă aveam vreo cinci kile mai puţin... şi totuşi... cu 84 kile la categoria "pufoșenie" am terminat în 11 minute şi puţin peste 53 secunde toate turele celor 3000 de metri alergând şi de data asta sub patru per mia de metri.


Performanţa a fost premiată cu podium poziţia secundă la Masters deşi terminasem al treilea... cel dinaintea mea era la categoria sub 35 de ani, la Seniori. Aşa că iată-mă pe podium la categoria Masters - 35+.


Participarea la ştafeta Masters de sâmbătă la 4x 180 m (o tură de pistă fiecare) cu predarea "băţului" de ştafetă a fost hazlie... eu eram al treilea... am preluat bine băţul... dau eu sprinten fuga tura... alerg în turnantă sprinten (zona de intoarcere a direcţiei) şi intru în linie dreaptă... omul meu al patrulea de ştafetă, Vali... ia-l de unde nu'i... ajung la zona de predare... mă opresc... strig la el... ies până la urmă şi îl readuc "printe noi" îndemnându-l să termine cursa. A fost funny... s-au amuzat copios cei din organizare şi ne-au lăsat să încheiem cursa... chiar dacă era motiv de descalificare ieşirea mea din zona marcată de pe culoar cu ştafeta.

Fiind la finish trei din patru ştafete la Masters chiar dacă colegul a terminat ultimul tot ne-am clasat pe podium pe locul 3 amuzându-ne şi bucurându-ne de fotografiile de finish.




Participarea de duminică la ştafeta Masters la 4x 360 m (două ture de pistă fiecare) cu predarea "băţului" de ştafetă a fost sprintenă, fără surprize... eu eram al treilea... am preluat bine băţul... dau eu sprinten fuga turele şi predau mai departe ştafeta. Colegul Vali... alergăcios... duce bine turele şi încheiem fără surprize

Fiind trei din patru ştafete, deşi ne-am clasat în clasament pe trei, am urcat pe podium pe locul 2 deoarece una din ştafete era de la Seniori, adică alergăcioşi sub 35 ani.





Mă bucur că weekendul secund de ianuarie mi-a dat ocazia să mă bucur de o nouă experiență, de data asta indoor... am vrut să experimentez o competiție de sală... am bifat în șase probe competiţionale prima prezență la un campionat municipal de atletism... mă bucur că am avut o astfel de reuşită la prima reprezentare în București în echipa CS Locomotiva București depăşind aşteptările celorlalţi, dar şi pe ale mele.



Targetul a fost să îmi testez limitele la start pe viteză... am avut de toate... de la sprintenul 60 metri și 200 (o tură de pistă), la 1500 și 3000 metri individual, dar și două ștafete cu alți trei alergăcioși... 4x o tură, 4x două ture... surpriza a venit să fiu chiar pe podium nu o dată, nu de două, ci de trei ori la trei din cele șase probe competitive Masters. 🏃💫🌠





Rezultatele sunt statistici... dar... sunt un bun punct de plecare pentru mine... mai ales acum... la început de an. Astfel că... mi-am pus în aplicare câteva tehnici de acomodare a pulsului şi respiraţiei la start pentru a nu rămâne fără aer după primii paşi sprinteni... dar şi pentru a menţine o cadenţă sprintenă sub patru minute per mie la fond şi sub trei minute per mie la sprint... şi se pare... că mi-a ieşit testarea în paşii mei de alergăceală.

Revenim cu altă ocazie... pentru a testa viteza în pași de fugă competiţionali.