Este deja tradiție. Cumva, aproape de cea mai scurtă zi din an, zeci de oameni frumoși și liberi se întâlnesc înainte ca primele raze de soare să cucerească și ultimele colțuri de întuneric. Zâmbesc și pornesc în pași de alergare de la răsărit până la apus, oprindu-se inevitabil abia atunci când soarele se satură de lumină și dispare complet de pe cer.


Tura de Vis, cel mai mare eveniment 321^sport este ideea prin care este (a)dusă cultura de running în stradă, unind străzile și cartierele orașului prin sport, prin pași de fugă, împreună. Aproape de solstițiu, de două ori pe an, tura reprezintă esența alergării în peisajul urban, o experiență pe care o recomand oricui cel puțin o dată în viață, mai presus de statistici.

Regulile sunt simple. Dacă la solstițiul de vară se aleargă toată noaptea, de la apus până la răsărit, la solstițiul de iarnă se aleargă de când se trezește la viață soarele până când se lasă înfrânt, seara, pradă nopții. Ediția de iarnă este gândită strategic, să străbată tot orașul și să adune oamenii prin alergare, scoțând în prim plan toate sectoarele capitalei, unind pașii sportivilor din fiecare colț urban.


Anul acesta, distanța totală parcursă propusă pentru tura urbană era undeva la șaptezeci de kilometri. Iar punctul de înâlnire matinal a fost Mikkeller, pentru ultimele înscrieri, zâmbete somnoroase, fotografii și bagaje lăsate. Locația este baza de alergare plasată vis a vis de parc. Este terenul lor de joacă, unde (se) adună în fiecare marți kilometrii pentru viitor.

Și de data asta am reușit performanța să întârzii. Trafic sau nu, reușesc de minune cu 321. Dar ei au plecat exact la momentul de start propus, o dată cu razele soarelui. Doar un sfert de oră aveau avans. Am plecat mai tare, să îi ajung. Chiar dacă în prima parte nu m-am sincronizat cu grupul, am continuat alergând sprinten aleile urbane, prizoniere ale ceții.


Deși era (de)scrisă ruta cu punctele principale, am presupus greșit că vor ajunge prima dată la Bordei. Până am ajuns eu în nord la aeroport, am observat pe tracking că deja prima buclă avea să se încheie. Am băgat în a cincea și fuga pe alei spre hidratare. Am ajuns sprinten la punctul de alimentare, dar grupul plecase deja spre vest cu avans.

Nu era grabă. Dar se mișcau destul de repede, mult mai repede decât estimau în statistici. Am pornit spre Victoriei, dar cumva am ratat direcția spre gară, ca mai apoi la Poli să ies total aiurea, mărind diferența, adunând în contul personal alți kilometri, dar în alte direcții. Eram exact ca plăcinta în jocul Pack-Man, urmărind fomist punctele.


Personal este prima oară când am avut ocazia de a lăsa undeva un bagaj cu schimburi și de a-l avea disponibil pe traseu la un eveniment ultra. Mdaaa, am mai avut mici bagaje cărate pe traseu, turele trecute. Dar, de data asta ruta propusă avea patru opriri strategice, ce ne-a permis accesul la haine de schimb, hidratare și vitaminizare, mai ales cu Zuzu Fit. Mulțumim.

Tura de vis este precum o ștafetă urbană. Te puteai alătura oricând și te puteai retrage când simți că ai obosit. Fără presiune, pe toată durata evenimentului ca un grup cât de cât unit, bucuroși de orașul (re)descoperit împreună, cu reguli de circulație respectate. Am traversat prudenți pe verde la semafoare, lăsând loc pe aleile pietonale și altora.



Aproape de Casa Poporului i-am ajuns din urmă, după ce am vânat, punct cu punct, urma prin sudul capitalei. Au fost kilometri alergați urmărind punctul magic precum un miraj în deșertul urban, spre oaza de relaxare. Ne-am bucurat de scările fără sfârșit, de alei prin parcuri, alintați de razele unui soare voios, care a învins ceața prezentă în prima parte a zilei.

Mdaaa, am avut parte de primul ultramaraton urban, de la răsărit la apus, bucurându-ne pe o vreme răcoroasă de zeci de mii de pași relaxa(n)ți prin capitală, de la nord la vest, de la sud la est. A fost un adevărat Running Urban Culture by 321^sport. Fiecare ocazie leagă noi prietenii, astfel că, pentru unii dintre noi, tura este aniversare în pași de alergare.


Mai puțin de nouăzeci de minute mai erau pentru ultima parte a traseului, estul. Dificil să se atingă borna celor șaptezeci estimați. Nu în ritmul acela. Traseul a fost ca de fiecare dată adaptat în funcție de condițiile meteo, dar și de viteza de deplasare a grupului, de data asta mult mai sprinten față de celelalte ediții. Experiența mea anterioară o poți (re)citi aici.

Tradiție a fost și atmosfera, cu muzică pe traseu, cu suficiente ocazii de socializare în ritmul pașilor de alergăceală. Mi-a plăcut ideea de a impune bidoane reutilizabile pentru apă. Nu se încurajează folosirea paharelor de plastic la evenimentele sportive. O ocazie bună de a folosi vesta de hidratare, dacă tot eram la pas spre primul ultramaraton urban.


Personal am adunat acolo pentru statisticile personale la prima mea experiență ultra integral alergată pe asfalt puțin peste 65^K îndesați în orele soarelui, în puțin peste șase ore de fugă. Nu am (re)simțit distanța alergată, poate că viteza a fost confortabilă, poate pentru că peisajele au fost în permanență altele sau chiar papucii merită investiția.

Sau poate doar pentru că nebunia 321 m-a motivat, bucurându-mă de fiecare moment, urmărindu-i punct cu punct sau alergând în ritmul lor, zecile de mii de pași relaxa(n)ți urbani. A fost fain, a meritat investiția unei zile de sâmbătă din mijlocul lunii decembrie, prinsă în aproape nouă ore, cu prietenii noi legate și zâmbete cu felicitări adunate.


A fost Tura de Vis, pe o vreme ideală de fugă, cea mai bună din istoria iernii, după ploi torențiale și nămeți, azi alintați de soare. Seara s-a încheiat cu o nouă recompensă personală poate, privind la orizont o nouă experiență ultra, Lavaredo, cucerind noi teritorii deasupra norilor, prin vecini, în pași de alergăceală. Va fi 2020 cu alergare. Să fie epic!