Zece. Aș putea atribui nota vremii de primăvară care ne-a surprins în acest an, chiar dacă sorții ne plasau calendaristic la limita înghețului. Sau poate organizării tradiției care marchează târziu ieșirea din hibernare pentru mulți alergători, fie ei amatori sau profesioniști. Este chiar a zecea ediție de Gerar, cu turele pașilor de fugă din curtea universității, la Poli.



Alergasem deja pe aici. Individual sau parte din echipă. La ultimele trei ediții. Am povestit în fraze experiențele. Provocarea acestui an avea să fie fuga sprintenă, în prima linie. Invitația s-a materializat în prima zi de decembrie, după turele din IOR. Cu războinica Mariana ce (a)ducea în prim plan ideea formării unei echipe mixte la orizont.

Am acceptat ideea de a ataca în fugă fiecare din cele șase ture pentru a duce un semi sprinten la linia de finiș. Aveam și al treilea om potrivit pentru fugă. Cu o evoluție spectaculoasă, de la canapea la ultra, Daniel era a treia parte din Extreme Runners, echipa aliniată la start. E tradiție. Experiența a fost completată cu acțiuni personale de voluntariat.


Majoritatea alergătorilor sunt doar pioni. Plătesc (sau nu) pentru un serviciu și culeg roadele efortului personal. Vin aproape de ora de start, (pre)iau medalia de finiș și dau bir cu fugiții la socializare în grupuri restrânse, generoși cu realizările pe rețelele sociale. Nu e ceva neapărat rău în asta. Negru pe alb, alergarea o putem cataloga afacere de multe ori.

Printre competiții, sunt câțiva alergători care se implică (și) în organizare, prin voluntariat. Fie că pregătesc pachetele de concurs, gestionează listele cu înscrieri, pregătesc alimente la punctele de hidratare, sunt pe trasee pentru marcare, direcționare și control, sau la linia de finiș oferind medaliile râvnite, toți acei oameni contribuie voluntar.


Uneori pot dona energia comunității de alergare, implicându-mă (și) voluntar. Prima experiență de voluntariat a fost pe traseu, pe potecile pădurii Băneasa, acu' mai bine de patru ani. Tot patru sunt adunate experiențele Ciucaș X3, prinse în activități de voluntariat mai presus de alergare. Contribuția prin voluntariat este neprețuită și apreciată.

Și am făcut de toate. De la arbitru pe traseu la puncte de hidratare, de la masa de înscrieri la acces garderobă, de la predare kituri la marcarea traseelor de concurs sau înmânarea medaliilor celor care terminau traseul curselor. Oricând poți contribui. Trebuie doar să vrei. Aici, printre activități, m-am ocupat printre altele și de marcarea traseului, semnalizat cu bandă galbenă.


Nu este fizică cuantică, este o activitate pe care o poate face chiar oricine, la pas relaxat. Întotdeauna e mai distractiv să participi la o astfel de activitate cu cineva. Benzile de marcaj se pun de regulă în interiorul curbelor, pe direcția de alergare. Sau suplimentar pe ambele sensuri la intersecții. Bine, traseul este relativ scurt, kilometrii au fost marcați rapid.

Unele zone au fost semnalizate cu bandă, limitând accesul în acea direcție. Pe munte poți urma semnele marcate cu punct (cerc), triunghi, dungi sau cruci colorate. La marcarea potecilor de pădure se pot folosi și marcaje cu săgeți de direcționare a traseului. Aici în curtea școlii, la Gerar, celebrele pancarde cu mesaje completau marcajele cu inspirație la zâmbet.


Primul start, cel al echipelor masculine a fost dat pe la ora trei și jumătate. Prima schimbare față de anul trecut. Astfel, s-a echilibrat diferența între cele trei starturi, câte unul la fiecare 75 de minute. Primii ai plecat băieții, alintați generos de razele jucăușe ale unui soare voios. Noi, echipele de mixt și feminin ne-am adunat înainte de ora cinci pentru startul secund.

Curajoșii de la crosul individual au dat bice după asfințit, atunci când mândra noapte cucerea și ultimele colțuri de lumină. Avantajul turelor este poate și acela că mai mereu sunt oameni pe traseu. Fie că sunt la prima sau la ultima tură, poți alerga cot la cot cu cei mai sprinteni, cel puțin pentru câteva clipe. Iar pantele pot părea mai ușor de abordat pentru a ajunge acolo sus.


La start în prima linie. Alergasem anul trecut proba de cros în trei sferturi de oră. Era important un start sprinten și un ritm cât mai constant, susținut de data asta de fiecare din echipă, iar distanța permisă între noi să nu depășească cinci metri. Numărătoarea inversă. Trei, doi, unu, start! Pentru câteva sute de metri eram în față. Fluturând pe umeri tricolorul.

Prima buclă era în linie dreaptă, spre Grozăvești. Aici s-a cernut prima linie de alergători. Până la întoarcere, deja eram pe poziția a patra, în timpul estimat, un ritm de aproape patru pe mie pentru sfertul de oră estimat al fiecărei ture. Soarele începea să apună. Nuanțe aurii completau valul de alergători. Iar pe urcare, primele două ture au mers conform graficului.


Primele două ture alergate la aproape patru per mie au fost pentru una din roțile echipei poate prea mult. Așa că, frână de motor. Am apăsat (și) pedala pentru a putea compensa distanța regulamentară dintre noi. A treia tură și a patra ne-a adus un plus de cel puțin jumătate de minut pe kilometru, ce au început să spulbere ușor, ușor traiectoria râvnită în statistici.

Făcusem și eu asta la Atena. Să forțez la urcare, iar acolo sus, pe plat, să nu mai am gaz să țin ritmul. Înainte de ultima tură prima echipă de mixt ne-a depășit spre victorie. Apoi, încă o echipă de mixt din spate, plasându-ne pe poziția a cincea. Nu mai aveam de făcut decât să ne bucurăm de zâmbete la fotografii mulțumind pentru încurajările primite de pe margine.


Un alt avantaj al turelor este echipa de suport, poți primi apa și suplimentele pe loc în alergare, fără a mai opri pentru hidratare. Astfel câștigi timp prețios. Este prima oară când beneficiez de acest avantaj, chiar îl recomand după posibilități. Am trecut linia de finiș după a șasea tură alergată în aproape 99 de minute. Un timp bun, fără emoții.

Un ritm la care am alergat deja de patru ori ca pace(make)r, chiar de două ori anul trecut în capitală. Dar, e un efort de echipă, astfel că, performanța este atribuită integral echipei. A cincea poziție este acceptabilă. Pentru acest moment. Mai bine decât a patra, imediat sub podium. Dar timpii de pe podium puteau fi atinși fără probleme, față de alți ani.


Rezultatul hrănește ambițiile personale. Acelea de a depăși limitele una câte ora, pentru un loc cocoțat acolo sus în statistici. Fiind (mai) în față, în prima linie, mi-a plăcut. Turele alergate rareori seamană una cu cealaltă. Iar alergarea în echipă este întotdeauna imprevizibilă. Dar ne educă. Ne face poate mai responsabili pentru contribuția spre victorie.

Aplauze de pe margine, zeci de încurajări. Toate hrănesc orgoliul personal, recunosc. Dau un boost de energie și dezlănțuie zâmbete, mai presus de efort, oboseală și dureri resimțite. Mă bucur că suporterii mei dragi, Luiza și Gabriel, au fost acolo, la start, urmărind evoluția lui tati. Familia este neprețuită. Sunt un norocos susținut mai presus de rezultate și statistici.


A fost Gerar, ediția a zecea aniversară. Iar alergarea în echipă ne-a adus a cincea poziție la mixt, restul sunt statistici. A fost o vreme de primăvară, cu multă voie bună și chiar curtea Politehnicii asaltată în pașii de alergare. Voluntarii ne-au oferit zâmbete și încurajări, dar și lichide și alte bunătăți la punctele de hidratare. Noi? Le-am savurat doar la final.

Fotografii s-au plasat strategic pentru a ne prinde zâmbetele în culori cât mai vii, captive sub lentilă. Premierea s-a ținut cu tradiție după ora opt, într-una din sălile de curs studențești, urcând pe podium premianții. La cros individual s-au premiat (și) categoriile de vârstă. Elitele. La semi pe echipe, s-au premiat (doar) primele poziții la masculin, feminin sau mixt.


Felicitări tuturor pentru experiență, dar și pentru rezultate. A fost o zi de zece, cu temperaturi de primăvară. Ne-am bucurat de zâmbete și cadre însorite prinse sub lentilă. A fost frumos, tradiție, voluntariat și pași în alergare. Felicitări tuturor care au donat pentru cauza Bursei Gerar din acest an. Selfie? Mulțumesc pentru zâmbete. We ran as one! We ran to remember!