Sunt la mal de mare. Nu e un secret. Aici m-am născut. Iar copilăria la grămadă, cu lipsuri, în alte vremuri nu-mi aduceau în ale mele tinerețuri o cale sigură spre cărările montane. Timpul a trecut, iar eu alergăcios, după ani, pornesc în aventura unor noi provocări de prestigiu acum și în pașii de fugă. Iar una din aceste provocări avea să fie memorabilă.

Aventura asta era planificată în aprilie, atunci când natura revine în culorile verzi, aromate de parfumul primăverii. CPNT, o gașcă de oameni tineri pasionați de sportul în natură organizează evenimente la munte pentru ca oamenii să cunoască natura și să înceapă astfel să o respecte, să o protejeze și să îi învețe și pe cei din jur cum să facă asta.


Alergasem deja prin vecini la începutul lunii. A fost o experiență personală dusă peste limita maratonului în Balcani. Aveam de învârtit covrigul pe autostradă către capitală, pentru ca mai apoi să răzbesc răbdător valea aglomerată prin munte. Ninsese foarte mult zilele trecute și se anunța o bătălie pe poteci, o luptă pentru supraviețuire.

Pe ultima sută de metri puteam reporta înscrierea cu locul plătit pentru ediția viitoare. Sau acceptam aventura în aceste condiții. Era prea târziu să renunțăm. Urma să alerg maratonul pe un traseu modificat. Oana era înscrisă la cros. Mai fusesem pe munte. Iar limita impusă de opt ore părea suficientă pentru orice răsfăt și relaxare în pași de alergăceală.


Condițiile meteo au impus echipamentul obligatoriu de vreme rea. Verificați la start intrăm în țarc gata pentru atac. Străduțele pietruite la baza muntelui erau înghețate. Repejor ajungem pe serpentinele albe. Era zăpadă. Multă zăpadă. Prea multă pentru viteza mea sprintenă de începător. Eram depășit de tot mai mulți alergători pe potecile înguste.

Coborâm de la Tâmpa la primul punct de hidratare. De aici, crosul o lua sprinten la stânga, iar noi, semi și maratonul urma să revenim aici pentru ultima parte. Cerul senin era alintat de razele de soare. Ud la picioare nu puteam sta deoparte. Dansul continua. Zăpada cădea din copaci iar potecile se afundau tot mai mult către culmi înzăpezite.



Traseul marcat ne ducea tot mai sus, pe pârtia de ski către cabana Postăvaru. Ascensiunea spre vârf era impracticabilă. Cabana era punctul nostru de întoarcere pe pârtia de ski. În zare o panoramă spectaculoasă. Brazii încărcați de zăpadă și cerul azur alintat de soare. Pârtia era plină de alergători gata de atac la vale. Noroc cu bețele de trekking.

Orice pas pe pârtie părea o ecuație necunoscută. Aveam spor la coborâre. Sau nu prea. Picioarele erau îngropate deseori până la genunchi în zăpada pufoasă. Dar poate era mai bine, amortizând presiunea pe genunchi pe coborâre. Mă ajutam de bețe. După vreo două zeci de minute eram la baza pârtiei, gata să continui urmărind marcajele de pe traseu.


Ajung repejor la alt punct de hidratare. Zăbovesc câteva clipe bucurându-mă de ospățul de pe mese. Refac proviziile. Urma o urcare susținută. Tot pe poteci înguste, acoperite de zăpadă. Pe alocuri nimeream în bălți ascunse. Simțeam bătăturile din tălpi. Iar zăpada rece calma durerea. A trecut o jumătate de ceas până am ajuns sus. Sau mai mult.

Intru pe poteci deja alergate. Către ultima parte. Se auzea doar zăpada frământată de sub tălpi. Căutam deseori zăpadă de pe margine pentru un plus de aderență pe coborările abrupte. Ajung la ultimul punct, refac proviziile și o iau mai departe pe un traseu greșit căutând marcajele. Pierd aproape jumătate de oră și revin la ultimul punct pentru direcționare.


Voluntarii strânseseră toate marcajele. Revin pe traseu sprinten către linia de finiș. În statistici termin puţin peste timpul limită de opt ore. Am experimentat maratonul alb la limita de supravieţuire, experienţă pe care personal nu vreau să o repet așa. Mulțumesc voluntarilor energici de pe trasee și suporterilor mei dragi care m-au așteptat la linia de finiș.

Felicitări Oana pentru rezultatul de la cros. Nu recomand competiția pe vreme cu zăpadă, nu prea am apucat să alerg, ci doar să fac echilibristică cu aderența către linia de finiș. Am avut însă parte de un kit personalizat pentru maraton cu buff şi brăţară din silicon, medalie de finisher şi gulaş încă fierbinte la final. Dar şi masaje pentru alergăcioşi. Yammi!