Alerg. Primii pași i-am pus în mișcare la început timid, în anul 2013, o dată cu prima participare la antrenamentele matinale de grup organizate duminica pe nisipul fin de la malul mării. Pornisem cu pași mărunți către o aventură neașteptată. Erau primii paşi care aveau să îmi schimbe complet viaţa. Un ritm în pași mărunți cu greutate și ambiții.


Tocmai ce revenisem din alt colţ de ţară. Locuisem ultimii doi ani acolo într-un orășel la Dunăre, plimbăreț printre tei seculari. Mai alergasem și înainte câțiva kilometri, de două trei ori pe an la crosul Ziua Olimpică sau cel de la 1 Decembrie, organizate la mare. Alergam uneori după tramvaie și autobuze către stații după disponibilități întârziate.

Anul ce a urmat, în 2014 am alergat primii cinci kilometri la crosul popular, parte din prima ediție Maratonul Nisipiului. Anul următor, în 2015 eram înscris la prima provocare oficială. Era la orizont limita de zece kilometri. Au fost cei zece alergați, cronometrați oficial și recompensați cu o medalie purtând pe umeri pentru prima oară tricolorul.


Adrenalină. Emoții. Endorfine. Starea de bine de la final avea să mă facă să vreau mai mult. Primii zece kilometri pe asfalt aveam să îi alerg la Brașov la prima ediție a maratonului urban. Anduranța avea să capete contur cu fiecare pas de alergare duminicală. Sunt născut la mare așa că am profitat de oportunitățile de alergare la malul mării.

Primul maraton nu era departe. Anul ce a urmat, în 2016 distanța alergată a crescut pas cu pas pe poteci urbane, montane, locale sau prin vecini. La aniversarea celor 35 de ani alergam în munții Apuseni primul maraton, savurat pe un traseu accidentat la înălţime, cu treceri prin peşteri şi pasaje prin stânci prinse în lanţuri, toate servite în ispita WildRace.


Distanța maratonului poate fi limita maximă a anduranţei pentru majoritatea amatorilor de fugă. La începutul anului alergasem semimaratonul oficial pe nisip la mare. Ritmul constant m-a inspirat să alerg inplicat în echipa oficială națională de pace(make)ri. Am fost acceptat. Aveam ocazia să pot inspira (și) alți pași de alergăceală.

M-am bucurat de experiență la un target sprinten colorat în portocaliu, o asortare interesantă cu tricolorul purtat pe umeri în pașii de alergăceală. Timpul din statistici a confirmat misiunea dusă la final cu succes. Am revenit în toamnă şi am alergat chiar maratonul. Al treilea. Misiune îndeplinită fără emoţii cu voioşie într-o zi splendidă de octombrie.


Oana a alergat atunci sub aripa mea primul maraton. Inspirat. Nu a renunţat. Acum aleargă și ea deseori ca pace(make)r, dă aripi în paşi de fugă pentru alții. În 2017 am aplicat şi internaţional. Am fost acceptat. Am alergat pentru italieni un semi și un maraton în Veneţia sau alături de spanioli la Gran Canaria. Un palmares în ritm constant de fugă.


Prima dată când am depăşit bariera maratonului a fost în 2017 prin vecini la Târnovo Ultra. Aventura ultra avea să devină o luptă cu limitele personale în mijlocul verii prin Balcani la primul meu ultramaraton. Montan. Tryavna Ultra. Cu recunoaştere ITRA internaţională. Anul ce a urmat am repetat experienţa încă o dată. RoMania.


Anul 2018 a adus schimbări importante în viaţa mea. Urma să renunț la malul mării pentru agitația din capitală. M-am relocat la începutul verii în București pentru a fi mai aproape de oportunitățile de fugă. Mizam pe o nouă direcție (și) în carieră, în proiectarea 3D, de data asta în domeniul auto. Aveam să descopăr o lume nouă şi provocatoare.

Înainte de a pleca am acceptat provocarea de a alerga cel puţin o sută de kilometri în limita unei zile. 24 de ore. Pe nisip. În bucle de trei kilometri la malul mării. Experienţa de anduranţă a competiţiilor montane m-a dus la final învingător cu ambiţii personale. Pe ceas au fost adunaţi pentru statistici 110 kilometri în ture de anduranță în paşi de alergăceală.


Da. Capitala îmi deschidea noi orizonturi. Deodată timpul petrecut pe autostrada interminabilă dintre mare şi competiţiile urbane a dispărut. Iar accesul la zborurile lowcost avea o amprentă importantă către aventuri cucerind noi teritorii. Luni întregi am savurat fiecare weekend cu câte o competiție de alergare, prin țară sau pe la vecinii bulgari.

Majoritatea provocărilor au fost montane. Sunt fascinat de cărările întortocheate deasupra norilor prin Carpați sau prin Balcani. Era timpul de a profita și de cele urbane. Zilele de joi în capitală au devenit tradiție de fugă alături de comunitatea adidas Runners Bucharest. Am profitat de oportunitatea de a alerga la Paris, la Atena sau la Londra.


Da. Am alergat (şi) autentic pe traseul clasic de la Maraton la Atena. De două ori. Prima dată în 2017. Pasiunea pentru fugă, dar şi oportunitatea momentului aveau ca maratonul să devină prima provocare şi pentru Luiza, partenera mea de viaţă. Am repetat experienţa acelui maraton doi ani mai târziu alături de comunitatea adidas Runners Athens.

Asia urma inevitabil. Am savurat aproape de finalul anului 2018 maratonul dintre continente la Istanbul, alergat integral pe malurile Bosforului. Mai înainte am savurat cea mai mică din experienţe Cappadocia Ultra. Anul trecut am revenit pentru a alerga ultra anduranța celor 65 kilometri pe poteci marcate într-o locaţie fabuloasă, de pe alte planete.


Da. Am savurat la începutul anului trecut experienţa TransGranCanaria, traversând în alergare jumătate din insulă, de pe unul din cele mai înalte vârfuri montane până la ocean. O experienţă memorabilă pe care aş vrea să o repet cu o tură completă a insulei. Toate aceste experienţe și multe altele le-am dus la final datorită pașilor de alergăceală.

În capitală am descoperit Tura de Vis, cu sesiuni urbane de alergare alături de prieteni vechi și noi. De la apus la răsărit vara. De la răsărit la apus iarna. Nu o dată, ci de mai multe ori. Ultima experiență s-a tranformat într-un ultramaraton urban alergat prin toate cele patru zări urbane. Oportunităţi urbane care m-au motivat să alerg mai departe.


Capitala. Locul meu de joacă. Sau punctul actual de plecare către alți pași de fugă. Alergăceala este acea experiență prin care mă pot bucura de călătorie, fără presiunea unui loc în statistici la destinație. Da, adun zâmbete și le așez în mii de cuvinte după experiențele personale pentru a inspira noi pași de fugă. Și fecare zâmbet (re)aduce inspirație.